Coltul de rai
In cazul în care plasezi o comanda cu livrarea In Romania, prin curier rapid, cu valoare mai mare de 150 de lei, livrarea este gratuita. Poti opta pentru livrarea prin Easybox.
30,00 lei
Doi foști iubiți. Un pact. Oare această vacanță ar putea să schimbe totul? Harriet și Wyn au fost cuplul perfect încă din anii studenției, doar că în prezent această potrivire ideală a dispărut. S-au despărțit în urmă cu cinci luni și încă nu le-au spus celor mai buni prieteni ai lor. Dar iată că acum se văd siliți să împartă un dormitor în casa de vacanță din Maine care a fost, în ultimii zece ani, refugiul de vară al grupului lor de prieteni. O dată pe an, această retragere din lume a însemnat pentru Harriet și Wyn o săptămână vibrantă, plină de fericire, în care se bucurau de compania oamenilor care îi înțelegeau cel mai bine. Însă în vacanța din acest an, cei doi se mint cu înverșunare, încercând să ignore faptul că încă se doresc cu disperare. Întrucât casa de vacanță a fost pusă în vânzare, iar săptămâna în curs e ultima pe care grupul de prieteni o mai petrece în acest loc, Harriet și Wyn nu vor cu nici un preț să spună adevărul și să le frângă inimile celorlalți, așa că își joacă rolurile cât pot de bine. Pentru că, după ani de zile în care ai fost îndrăgostit, cât de greu poate fi să te prefaci, de-a lungul unei singure săptămâni, că încă mai ești astfel… în fața celor care te cunosc cel mai bine? „Acest roman sexy și profund romantic le va da deplină satisfacție fanilor rețetei literare de succes a lui Emily Henry, un amestec captivant de ironie inteligentă și de poveste de dragoste plină de intensitate.” Library Journal „În ultimii ani, Emily Henry a fost regina incontestabilă a romanelor de dragoste, iar acest lucru nu se va schimba mult timp de acum înainte.” Cosmopolitan
Informatii utile RaftuldeCarti.ro
- Produsele prezentate mai sus sunt comercializate de Litera.ro . Stocurile si preturile prezentate nu sunt actualizate in timp real, de aceea RaftuldeCarti.ro NU isi asumam responsabilitatea in cazul in care acestea sufera modificari ulterioare de la publicare !!
- Site-ul RaftuldeCarti.ro este partener de promovare pentru Litera.ro. RaftuldeCarti.ro NU detine produsele prezentate si nici nu le comercializeaza. Navigarea pe acest site sau achizitia produselor preferate in site-ul partener nu va aduce costuri suplimentare pentru client fata de cele afisate de Litera.ro.
- Descopera zilnic cele mai bune Raduceri si Promotii la Carti Aici dar si Coduri de Reducere Aici
- Daca vrei sa vezi toata colectia noastra preferata de carti, viziteaza sectiunea magazinului.
- Pentru diversitate verifica lista de Librarii Online Aici